”Cât de des este normal să urinez?”

Chiar nu ești singura persoană care s-a întrebat cât de des este normal şi sănătos să urinăm pe zi. De fapt, acest aspect este extrem de important pentru sănătatea noastră şi ne putem confrunta cu astfel de probleme pe tot parcursul vieţii.

În medie, o persoană urinează de 6-8 ori pe zi, ceea ce este perfect normal câtă vreme nu se depăşeşte limita de cel mult 10 ori pe zi. Frecvenţa cu care urinezi este determinată de mai mulţi factori, inclusiv vârsta, dimensiunea vezicii, cantitatea de fluide pe care o consumi şi cât de mult alcool sau cofeină ai băut. Dacă te numeri printre iubitorii de cafea, asta explică plimbările la toaletă.

În cazul în care observi că mergi mai des decât de obicei este cazul să faci o vizită la medic. Nevoia de a ajunge la toaletă, în special pe timpul nopţii, poate fi un semn că ai o vezică urinară hiperactivă, ceea ce duce la spasmele vezicii urinare, chiar şi atunci când nu este plină. Bineînţeles, circumstanţe precum sarcina şi primele săptămâni după naştere, pot afecta frecvenţa cu care urinezi. În timpul sarcinii, o femeie urinează mai des, iar asta din cauza schimbărilor de fluide şi a presiunii fetusului asupra vezicii. După naştere, femeile sunt nevoite să treacă în continuare prin acest disconfort, până la cel puţin opt săptămâni, acesta fiind modul în care corpul răspunde mobilizării şi eliminării fluidelor după naştere.

Boli care afectează frecvenţa urinării

Câteva condiţii medicale pot afecta frecvenţa cu care mergi la baie, iar incontinenţa urinară, retenţia sau, în cazul bărbaţilor, prostata se numeră printre principalele cauze. Alte afecţiuni care pot provoca urinarea în exces sunt:

Diabetul. Dacă suferi de diabet, surplusul de zahăr din sânge produce fluide, motiv pentru care urinezi mai des.

Hipo sau hipercalcemia. Dacă nivelul calciului din corp este dezechilibrat, fie că este prea mare sau prea mic, acest aspect poate avea impact asupra cantităţii de urină pe care o produci.

Infecţia tractului urinar. Atât bărbaţii, cât şi femeile (mai mult femeile) se pot confrunta cu infecţiile urinare, lucru care provoacă disconfort din cauza senzaţiei neplăcute de a merge la baie. Această afecţiune vine la pachet cu nevoia urgentă de a urina, chiar dacă vezica este goală, iar în timpul unei infecţii urinare, cantitatea de urină eliminată este mai mică decât de obicei. În plus, poţi simţi arsuri în momentul urinării, iar din acest motiv, recomandat este să mergi la doctor.

Prostata. În momentul în care prostata se măreşte, aceasta poate bloca cantitatea de urină din vezică, ceea ce nu va permite eliminarea completă a fluidelor, nici după urinare.

Persoanele care suferă de probleme cu inima, tensiune arterială sau rinichii sunt nevoiţi să ia diuretice. Acestea elimină lichidul din celulele sangvine şi îl transmite către rinichi. Atât cafeaua, cât şi cofeina au efecte diuretice, care duc la urinarea frecventă. De exemplu, cofeina se regăseşte în mai multe alimente şi băuturi precum cafeaua, ceaiul, sucurile carbogazoase, ciocolata caldă sau băuturile energizante.

Când trebuie să mergi la medic

Chiar dacă urinezi prea des sau prea rar pe timpul zilei, întotdeauna cere sfatul unui specialist. Alte simptome pentru care trebuie să apelezi la sfatul medicului sunt:

  • febră şi dureri de spate;
  • sângerări în timpul urinării;
  • culoare albicioasă, lăptoasă;
  • mirosul puternic sau anormal al urinei.

Sfaturi pentru un tract urinar sănătos

Este important de ştiut că, în general, pentru femei, urinarea înante sau după sex, băile fierbinţi, duşurile şi folosirea tampoanelor nu cauzează, dar nici nu previn infecţiile tractului urinar.

  • consumă alimente bogate în probiotice – în special lactobacillus, care se regăseşte în iaurt şi kefir. Studiile arată că în felul acesta, femeile evită apariţia infecţiilor urinare;
  • poartă lenjerie intima din bumbac;
  • evită jeanşii mulaţi şi pantalonii de tip leggings;
  • nu dormi cu lenjerie intimă. Lasă organele genitale să respire;
  • bea între 8 şi 12 pahare de apă zilnic;
  • evită excesul de alcool, băuturi carbogazoase şi cofeină;
  • evită lucrurile care pot cauza iritaţii la nivelul vezicii, precum îndulcitorii artificiali şi ţigările.

Uractiv Test – ușor, rapid, activ!

Cu Uractiv Test afli acasă, în doar 30 de secunde, dacă simptome precum nevoia de a merge des la baie chiar dacă vezica nu este plină, presiunea din zona pelvină, usturimile la urinare, urina urât mirositoare și tulbure indică de fapt o infecție urinară.

Uractiv Test ajută la diagnosticarea infecțiilor urinare prin depistarea leucocitelor, eritrocitelor și nitriților produși de bacteriile din urină. Este eficient atât înainte, cât și după instituirea tratamentului.

Uractiv Test se folosește acasă, simplu, ușor, și în 30 de secunde știi sigur!

Află cum!

Sfaturi pentru tine

De ce apare cistita și cum o tratăm

Cistita sau inflamația vezicii urinare este cea mai frecventă formă de infecție urinară. Aceasta poate fi declanșată de bacterii care pătrund prin uretră și încep să se înmulțească sau este cauzată de un dezechilibru al bacteriilor din propriul corp. Cistita poate fi declanșată și de anumite medicamente sau poate fi o complicație a diabetului, a […]

Citește

”Cât de des este normal să urinez?”

Chiar nu ești singura persoană care s-a întrebat cât de des este normal şi sănătos să urinăm pe zi. De fapt, acest aspect este extrem de important pentru sănătatea noastră şi ne putem confrunta cu astfel de probleme pe tot parcursul vieţii. În medie, o persoană urinează de 6-8 ori pe zi, ceea ce este […]

Citește

Incontinenţa urinară, subiect tabu?

Aproximativ jumătate dintre femeile adulte pot prezenta incontinență urinară, dar puține dintre ele sunt diagnosticate și tratate, din cauza jenei de a discuta cu medicul despre această problemă. Un sondaj realizat recent în Statele Unite arătă căfemeile preferă să găsească modalități de a se descurca singure decât să meargă la doctor. Aceste metode variază de la […]

Citește
wso shell hacklink panel hacklink kaliteli hacklink adresi hacklink al hacklink panel hacklink satış garantili hacklink  instagram takipci hilesi Google